Un film despre viaţa lui Papa Francisc, lansat în premieră mondială la Vatican (VIDEO)
Foto: eduarddorneanu.ro
Un film despre Papa Francisc va avea premiera mondială azi la Vatican.
Intitulată "Spuneţi-mi Francisc", pelicula urmăreşte viaţa părintelui din tinereţe şi până când a fost ales să conducă Biserica Catolică, în 2013.
Filmul îl arată pe papă, Jose Bergoglio, în tinereţe, înconjurat de prieteni şi având chiar o iubită pe care a fost cât pe ce să o ceară de soţie, înainte de a-şi descoperi vocaţia de preot.
Regizorul abordează şi o perioadă controversată din cariera Papei Francisc, din timpul dictaturii militare din Argentina.
Regizorul spune că l-a descris pe papă drept o persoană autoritară, dar sensibilă. Aceasta este a doua peliculă despre Papă şi nu a avut acordul Vaticanului.