Un fost angajat CCCEC ar putea scăpa basma curată de închisoare
Un fost angajat al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, reţinut anul trecut pentru trafic de fiinţe umane, ar putea scăpa de pedeapsă. Judecătoria sectorului Botanica a schimbat pedeapsa penală, pe una contravenţională.
Potrivit magistraţilor, fostul inspector a comis un abuz, acţiune prevăzută de Codul Contravenţional, dar nu un act penal. Mai mult, ei au decis ca procesul împotriva bănuitului, dar şi a unui alt vinovat pe acest caz, să fie încetat. Şi asta deoarece ar fi expirat termenul pentru tragerea la răspundere contravenţională. Procurorii au anunţat că vor ataca decizia instanţei şi vor solicita pedepsirea penală a inculpaţilor.
Publika.md aminteşte că angajatul Centrului Anticorupţie a fost reţinut vara anului trecut, în timp ce estorca bani de la o tânără impusă să se prostituieze. În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că victima era obligată să-i achite săptămânal câte 100 de euro pentru protecţie.