Un fost director al Apple, în cărţi pentru preluarea BlackBerry
foto: content.usatoday.com
Fostul director general al Apple John Sculley analizează o ofertă, în parteneriat cu investitori canadieni, pentru preluarea producătorului de smartphone-uri BlackBerry, anunţă cotidianul The Globe and Mail, citat de Incont.ro.
John Sculley a condus Apple în anii '80, perioada în care compania s-a dezvoltat puternic, însă este cunoscut mai puţin pentru rezultatele obţinute şi mai mult pentru divergenţele cu cofondatorul Apple Steve Jobs.
Jobs a fost concediat de board, din cauza dezacordurilor privind strategia companiei, însă a revenit ulterior la Apple, unde a lansat iPod, mai multe computere Mac şi iPhone, produs care a adus compania printre cele mai valoroase din lume. Jobs a murit în 2011.
Fostul director general al Apple a refuzat să comenteze pentru The Globe and Mail posibila achiziţie, dar a afirmat că este de mult timp fan şi utilizator BlackBerry.
BlackBerry a dominat, în urmă cu mai mulţi ani, piaţa smartphone, însă a ajuns în situaţia de a fi scoasă la vânzare după ce a pierdut puternic cota de piaţă în faţa Apple şi a rivalilor care folosesc sistemul de operare Android al Google.
BlackBerry a încheiat, în luna septembrie, un acord preliminar de preluare, în valoare de 4,7 miliarde de dolari, cu un consorţiu de investitori canadieni condus de grupul de asigurări Fairfax Financial Holdings, unul dintre cei mai mari acţionari ai producătorului de smartphone-uri.
Compania negociază şi cu Google, SAP şi Cisco Systems, au declarat, anterior, surse anonime pentru Reuters. Cofondatorii BlackBerry Mike Lazaridis şi Douglas Fregin analizează, de asemenea, o ofertă pentru companie, iar grupul chinez Lenovo se pregăteşte pentru o posibilă preluare a producătorului canadian, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.