Fostul prim-ministru Iurie Leancă și fostul Ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, au compărut pe banca acuzațiilor în dosarul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Ultima ședință în dosarul dat a avut loc miercuri, 29 noiembrie, iar următoarea va avea loc în data de 10 decembrie.
Dosarul privind concesionarea aeroportului a fost expediat în judecată în luna mai a acestui an, iar până acum au avut loc 4 ședințe. Procurorii vorbesc despre o daună de 392 de milioane de lei adusă statului, iar în dosar figurează 8 foști demnitari și funcționari.
Toate persoanele acuzate pledează nevinovate. În cazul în care vina lor va fi demonstrată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 15 ani.