Un fost primar de Drochia, acuzat de falsificarea actelor publice şi depăşirea atribuţiilor de serviciu
Un fost primar al oraşului Drochia va compărea în faţa instanţei de judecată, fiind acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu, deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false şi instigarea la falsul în acte publice. Acesta a fost membru al Alianţei Moldova Noastră, după care a aderat la Partidul Liberal Democrat.
Potrivit procurorilor, în aprilie 2009 şi februarie 2010, el a transmis în arendă un teren de 67 de hectare unor persoane care ar proveni dintr-o familie social-vulnerabilă. În momentul semnării contratului, reprezentantul primăriei nu dispunea şi de o decizie în acest sens a Consiliului orăşenesc. De asemenea, în acest caz nu a fost organizată o licitaţie publică. Astfel, bugetului primăriei Drochia i-a fost cauzată o daună în proporţie de aproximativ 99 mii lei.
În şedinţa de judecată din iunie anul curent, fostul primar a prezentat ca probă un certificat fals prin care se menţiona că familia unuia dintre beneficiarii terenului agricol se află la evidenţa Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Drochia, ca social-vulnerabilă.
Pe acest caz au fost deschise trei dosare penale care au fost deja expediate pentru examinare Judecătoriei Drochia. Potrivit Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie, pe masa magistraţilor a fost pus şi cazul funcţionarului primăriei, care, la îndemnul fostului primar, a perfectat şi eliberat certificatul fals.
Actualmente, acesta deţine funcţia de secretar al consiliului orăşenesc Drochia şi este învinuit de fals în acte publice.
- Un alt primar ar putea fi demis prin referendum. Oamenii îl acuză de înstrăinare ilegală a patru terenuri
- 14 angajaţi ai instituţiilor penitenciare, bănuiţi că ar fi complici ai grupului criminal Machena
- Judecător din Hânceşti, anchetat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu
- Un angajat al Penitenciarului de la Pruncul a fost concediat, iar altul - sancţionat, deoarece un deţinut a fost depistat beat