Un fost vicepreședinte al Parlamentului European, ÎMPUŞCAT, în plină stradă la Madrid
Fostul președinte al aripii Partidului Popular din Spania, fost europarlamentar spaniol și vicepreședinte al Partidului European, Alejo Vidal-Quadras, a fost împușcat în față, joi, conform poliției spaniole, citate de presa locală și Reuters şi Digi24.ro.
Vidal-Quadras a fost împușcat în Salamanca, o zonă bogată din centrul Madridului, în jurul orei locale 13:30 și a fost dus imediat la spital. Conform publicației El Mundo, Vidal-Quadras a suferit o rană profundă la mandibulă, glonțul străpungându-i fața și ieșind pe cealaltă parte.
Fostul parlamentar mergea singur pe stradă când o motocicletă pe care se aflau două persoane s-a apropiat de el. Persoana de pe locul din spate, cu o cască neagră, a tras de la distanță mică, după care motocicleta e plecat în viteză.
Politicianul a fost stabilizat și a ajuns la spital în stare gravă. În prezent este stabil și conștient conform surselor medicale, iar viața sa nu e în pericol.
Agenția spaniolă EFE a relatat că polițiștii urmăresc un motociclist care purta o cască neagră, el fiind suspectul în acest caz de tentativă de asasinat.
În vârstă de 78 de ani, Vidal-Quadras, a fost șeful Partidului Popular în regiunea catalană, principalul partid de centru-dreapta din Spania. Pe parcursul carierei sale, el a fost inclusiv vicepreședinte al Parlamentului European.
Polițiștii au închis zona în care a avut loc tentativa de asasinat și cercetează cazul. Până acum nu au fost făcute arestări, au mai precizat polițiștii.