Un fulger a lovit Bazilica Sfântul Petru de la Vatican după ce Papa a renunţat la scaunul pontifical VIDEO
În timp ce lumea creştină îşi revine în urma anunţului că Papa renunţă la scaun, sunt şi oameni care sărbătoresc plecarea Suveranului Pontif. Opt activiste Femen s-au dezbrăcat la Catedrala Notre-Dame din Paris ca să-şi arate satisfacţia faţă de decizia lui Benedict al XVI-lea. Totodată, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a confirmat zvonurile că Papa ar avea probleme de sănătate.
Cele trei activiste Femen purtau paltoane lungi pe care şi le-au scos în apropierea a trei clopote noi expuse. Tinerele au fost evacuate forţat de Serviciul de ordine al catedralei.
Între timp, purtătorul de cuvânt de la Vatican a declarat că Papa Benedict al XVI-lea are un stimulator cardiac. El a mai adăugat că, după ce va pleca din fruntea Bisericii Catolice, Suveranul Pontif nu se va mai implica în activitatea acesteia.
"Papa a spus că îşi va dedica timpul pentru rugăciune şi reflecţie. Acest lucru înseamnă că nu va avea nicio responsabilitate în conducerea Bisericii", a declarat purtătorul de cuvânt de la Vatican, Federico Lombardi.
Pe Internet s-au răspândit imagini video cu un fulger ce a lovit Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, la câteva ore după ce Papa Benedict al XVI-lea a făcut anunţul.
Papa Benedict al XVI-lea a spus că se va retrage la o mănăstire din Vatican. Este un eveniment istoric fără precedent, când un Papă şi succesorul său vor locui în acelaşi timp în interiorul celui mai mic stat din lume. Benedict al XVI-lea va rămâne o perioadă în reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo din apropierea Romei. Mai târziu, el se va retrage la Mănăstirea "Mater Ecclesiae", unde în prezent se efectuează reparaţii. Clădirea se află în grădinile Vaticanului.