Un general rus vine în Moldova. Scopul oficial al vizitei și biografia suspectă a militarului
Un general rus vine în Moldova săptămâna viitoare. Alexandr Lenţov vine să verifice contingentul fostei Armate a 14-ea, dislocat în stânga Nistrului.
Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV, în cadrul unei conferinţe de presă, de către reprezentantul Rusiei în procesul de negocieri pentru rezolvarea conflictului transnistrean, Serghei Gubarev.
"Este o deplasare a unui reprezentant al comandamentului superior, pentru a efectua un control de rutină a obiectelor aflate în gestiunea Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse. În regiunea transnistreană este dislocat un grup operativ al armatei ruse, care are scopul de a asigura paza unui depozit, în care se păstrează muniţiile fostei Armate a 14-ea", a specificat reprezentantul special al Rusiei la negocierile în chestiunea transnistreană, Serghei Gubarev.
Presa din Ucraina scrie că, în perioada 2014-2015, generalul Lenţov a participat la operaţiunea din Donbass şi a coordonat acțiunile trupelor rusești pentru preluarea controlului unor puncte de importanță strategică din Debalțovo.
Referitor la proccesul de negocieri pentru rezolvarea conflictului transnistrean, Serghei Gubarev a menţionat că despre modificarea formatului operațiunii de menținere a păcii în Zona de Securitate se va putea discuta doar dacă Chișinăul și Tiraspolul vor reveni la înţelegerea din 2003. Este vorba despre aşa-numitul "plan Kozak", referitor la federalizarea Republicii Moldova.
În perioada 5-6 aprilie în Moldova s-au aflat mediatorii şi observatorii implicaţi în soluţionarea problemei transnistreane, care au încercat să deblocheze negocierile în formatul "5+2".