Un gigant auto a limitat viteza maximă a tuturor modelelor sale la 180 km/oră
Constructorul suedez Volvo a introdus restricția care limitează viteza maximă a autovehiculelor sale la 180 k/oră, informează autocar.co.uk, citat de digi24.ro.
Departamentul de siguranță al companiei spune că măsura nu urmărește limitarea șoferilor, ci vrea să-i ajute să devină "cei mai buni șoferi care pot fi".
Volvo a anunțat anul trecut că va limita viteza maximă a autovehiculelor sale, în cadrul unui plan care își dorește să sprijine reducerea morților pe șosele. Acum, limitarea este impusă pe întreaga gamă Volvo, odată cu update-urile anuale aduse mașinilor. Anterior, viteza maximă a autovehiculelor Volvo era cuprinsă între 190 și 250 km/oră.
În același timp, toate mașinile noi Volvo vor avea funcția Care Key, prin care posesorii vor putea introduce o limită nouă de viteză, cuprinsă între 50 și 180 km/oră. Astfel, cei care își împrumută mașina altor persoane vor putea limita viteza maximă atinsă de cei care o vor conduce.
"Suntem de părere că un constructor are responsabilitatea de a ajuta la îmbunătățirea siguranței rutiere", a spus Malin Ekholm, șeful Centrului de siguranță Volvo.
Viteza de 180 km/oră depășește limita de viteză din majoritatea țărilor, însă Ekholm spune că măsura are și rolul de a porni dezbateri referitoare la siguranța rutieră.
"Am stabilit că nu există niciun motiv pentru a conduce cu o viteză mai mare de 180 km/oră", a declarat Ekhom pentru Autocar.
Șeful Centrului de siguranță Volvo spune că reacția clienților Volvo, după anunțarea măsurii, a fost în mare parte una de susținere.
Volvo caută și soluții pentru a combate condusul în stare de ebrietate sau distragerea atenției șoferului, plănuind să introducă sisteme de monitorizare pentru șofer în viitorul apropiat.