Un grup de lucru format din 13 experţi va examina cazul companiei StarNet
Un grup de lucru, format din experţi în domeniul IT, jurnalişti, dar şi deputaţi, va examina situaţia Companiei StarNet, acuzată recent de piraterie. Decizia a fost luată de membrii Comisiei parlamentare pentru cultură şi mass-media. Totodată, deputaţii au decis să solicite Procuraturii să stopeze ancheta deschisă pe numele companiei, până la enunţarea concluziilor.
Decizia de a anunţa un moratoriu în cazul StarNet a stârnit nemulţumirea preşedintelui Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
''IP-TV nu este Internet, IP-TV este un mijloc de transmitere a datelor. Cu părere de rău prin moratoriul pe care l-aţi impus, constatăm că toţi distribuitorii de servicii din Republica Moldova acum nu au decât să întoarcă toate autorizaţiile înapoi la CCA'', a spus preşedintele CCA, Marin Pocaznoi.
Directorul Companiei StarNet susţine că domeniul activităţii IP-TV nu este reglementat de lege.
''Am făcut un soft care combină canalele din Republica Moldova, canalele din Internet, canalele internaţionale care sunt deschise. Sunt noţiuni care nu sunt specificate nicăieri'', a menţionat directorul general al StarNet,
Alexandru Machedon.
Situaţia urmează să fie clarificată de grupul de lucru creat.
''Trebuie să facem o clarificare în această situaţie. Este sau nu IP un mijloc de retransmisie, sau doar un serviciu'', a declarat deputatul PL Corina Fusu.
''În unele domenii specifice cu siguranţă unele reglementări trebuiesc'', a conchis deputatul PD Sergiu Sârbu.
Grupul de lucru va veni cu un raport în faţa deputaţilor, în data de 9 iulie. Anterior, Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor a acuzat Compania StarNet de retransmiterea mai multor canale fără autorizaţie eliberată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
- Sun Communications cere să nu fie implicată în dramele StarNet
- CCA reacţionează la justificările StarNet: Piaţa de IP televiziune este REGLEMENTATĂ
- Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor: Suntem intimidaţi şi presaţi să renunţăm la acuzaţiile aduse companiei StarNet
- StarNet, acuzată repetat de piraterie. ''Activitatea companiei în unele raioane este ilegală''