Un grup de parlamentari din Estonia vor efectua o vizită la Chișinău
Un grup de deputați din Comisia pentru Afaceri UE a Parlamentului Estoniei vor efectua o vizită la Chișinău, în perioada 28–30 octombrie 2014.
Delegația parlamentară estoniană este condusă de Președintele Comisiei pentru Afaceri UE, Kalle Palling. Din componența delegației fac parte deputații Marianne Mikko, Președintele Grupului de prietenie cu Moldova și Liisa-Ly Pakosta.
Potrivit programului vizitei, parlamentarii estonieni vor avea întrevederi cu deputații din Comisia politică externă și integrare europeană, cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Estonia și cu liderii fracțiunilor parlamentare.
Delegația estoniană va mai discuta cu Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iulian Groza și cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
- Moldova cere de la UE prelungirea cu încă patru ani a mandatului Misiunii EUBAM
- Vicepreședinții Parlamentului Letoniei efectuează o vizită în Republica Moldova. Ce vor face oficialii în ţara noastră
- Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a dat aviz pozitiv pentru ratificarea Acordului de Asociere cu Moldova