Un grup de parlamentari participă la sesiunea de vară a APCE
Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Reuniunea are loc la Strasbourg, în perioada 20-24 iunie 2016.
Din componența delegației fac parte deputații Valentina Buliga, Liliana Palihovici, Maria Postoico, Valeriu Ghilețchi, Andrei Neguța și Alina Zotea.
În cadrul sesiunii vor avea loc dezbateri referitoare la situația refugiaților din Grecia, promovarea egalității de gen în armată, violența împotriva migranților și detenția administrativă.
Pe ordinea de zi a sesiunii mai figurează discutarea rezoluțiilor și recomandărilor pe marginea subiectelor ce țin de rețelele educaționale și culturale ale comunităților stabilite peste hotare, transparența și deschiderea în cadrul instituțiilor europene, siguranța rutieră în Europa ca prioritate de sănătate publică, precum și funcționarea instituțiilor democratice în Turcia.
Potrivit agendei, vor adresa mesaje plenului APCE Prim-ministrul Greciei Alexis Tsipras, Prim-ministrul Estoniei Taavi Rõivas, Președinta Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, Marina Kaljurand.
În cadrul sesiunii de vară a APCE va avea loc inaugurarea expoziției de fotografii "Cultură. Tradiții. Țară", cu ocazia a 25 de ani de independență a Republicii Moldova.
Expoziția va avea loc pe data de 21 iunie și va fi vernisată de Președinta delegației Parlamentului la APCE, Valentina Buliga și Președintele APCE Pedro Agramunt, în prezența parlamentarilor din cele 47 țări membre ale Consiliului Europei și a oficialilor prezenți la APCE.
Lansarea expoziției va fi urmată de o degustare de vinuri moldovenești.
- Alegerile din 30 noiembrie vor fi monitorizate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
- "Au luat chiar și becurile din birouri". Cum a plecat delegația Rusiei de la APCE
- Curtea Constituţională a validat mandatele celor 12 deputaţi supleanţi
- Preşedintele Parlamentului se va întâlni cu șeful Dumei de Stat a Rusiei. Află contextul întrevederii
- Coraportorii APCE pentru Moldova, în vizită la Chișinău. Cu cine vor avea întrevederi
- Deputaţi noi în Legislativ. Curtea Constituţională a validat mandatele a nouă parlamentari