Un grup de scafandri au descoperit peste 30 de sticle de şampanie la fundul Mării Baltice
Un grup de scafandri au descoperit peste 30 de sticle de şampanie la fundul Mării Baltice. Diverii au luat o sticlă pe care au trimis-o la expertiză. Totuşi, reprezentanţii companiei franceze Moet et Chandon au declarat că sunt convinşi, în proporţie de 98 la sută, că este vorba despre Veuve Clicquot, şampanie de peste 230 de ani, trimisă de Ludovic al 16-lea lui Petru întâi.
Există însă o confuzie. Petru întâi al Rusiei a murit în 1725. Astfel, Ludovic al 16-lea ar fi putut să trimită şampania doar Ekaterinei a doua. Veuve Clicqout a început să fie produsă în 1772, iar primii 10 ani, sticlele nu au fost deschise. Primele livrări către Rusia au putut începe din 1782. Pe de altă parte, este puţin probabil ca un vas cu şampanie să fi fost trimis în Rusia mai târziu de 1788-1789, din cauza revoluţiei franceze, când Moet et Chandon şi-a stopat temporar activitatea.
În 2008 s-a anunţat că în bufetul castelului Torosay, din Scoţia, a fost găsită cea mai veche sticlă de Veuve Clicqout din 1893. Scafandri au menţionat că nu au putut observa denumirea corabiei, la adâncimea de 55 de metri. Deocamdată şampania va rămâne sub apă, până se va decide cine este proprietarul, iar locul a fost secretizat. Dacă va fi scoasă la suprafaţă, după expertiză, o sticlă de băutură spumantă ar putea valora câteva milioane de euro, fiind cea mai veche din lume.