Un grup de tineri a lansat o reţea socială moldovenească în cadrul unui flash-mob (VIDEO)
Mai mulţi tineri moldoveni au creat o reţea de socializare, prieteni.md, prin intermediul căreia îşi vor putea promova iniţiativele. Proiectul a fost anunţat public în cadrul unui flash-mob organizat în preajma Arcului de Triumf din capitală, acolo unde tinerii au dansat şi au cântat.
La eveniment au participat zeci de persoane, inclusiv membri ai organizaţiei de tineret a Partidului Democrat.
"Invităm toţi tinerii, de la Briceni până la Cahul, inclusiv cei din diasporă, să vină să se înregistreze, să fie alături de noi, să pună umărul, să-şi stabilească misiuni, să facă lucruri mici, consistente şi foarte bune. Suntem capabili să facem lucruri frumoase la noi acasă cu propriile forţe, fără a aştepta ajutor din dreapta, stânga sau de la est la vest", a declarat liderul grupului de iniţiativă, Alexandru Cauia.
Tinerii spun că, prin intermediul reţelei de socializare, îşi vor crea bloguri, vor publica fotografii, materiale video, vor putea participa la diferite misiuni sociale şi promova proiecte de susţinere a semenilor:
"O comunitate de tineri, unde fiecare se poate da cu părerea, să încarce poze, să scrie mici articole de blog".
"Ar putea să se implice mai mulţi tineri, care au capacităţi, care sunt energici, care să se implice în ceva bun pentru a creşte Moldova".
"Am dat curs invitaţiei care am văzut-o pe internet. M-am simţit tânăr, aşa şi cum suntem, cu zâmbetul pe faţă".
Reţeaua are şi un slogan: "Alături de prieteni, fii numărul 1".
- START unei noi ediţii a competiţiei "Trofeul Democraţiei"! Tinerii participă la probe sportive şi dezbateri pe teme politice
- Act de voluntariat. Un grup de tineri din Chişinău lucrează la un scurt metraj menit să combată suicidul
- Facebook colectează informaţii despre utilizatori pe care le vinde companiilor pentru a-şi plasa publicitatea