Un imobil S-A PRĂBUŞIT în Turcia: 21 de persoane au fost scoase de sub dărâmături
Douăzeci şi una de persoane au supravieţuit ca prin minune în urma prăbuşirii unui imobil în Malatya, estul Turciei. Din fericire nu a fost înregistrat niciun deces la finalul operaţiunilor de căutare.
"Operaţiunile de căutare şi de cercetare în clădirea prăbuşită la Malatya s-au încheiat. Slavă Domnului, nu există nicio victimă", a menţionat ministrul turc al afacerilor interne, Suleyman Soylu, informează miercuri AFP, citează Agerpres.
Cu puţin timp înainte de aceasta, ministrul-adjunct de interne Ismail Catakli, care s-a deplasat la faţa locului, a declarat pentru presă că 13 persoane au fost scoase vii de sub dărâmături de echipele de salvare şi că alte opt au reuşit să iasă singure.
Cinci dintre persoanele salvate mai erau spitalizate în noaptea de marţi spre miercuri, fără ca viaţa lor să fie în pericol, a precizat guvernatorul provinciei Malatya, Aydin Barus. Înainte de aceasta, Barus a declarat că două dintre persoanele extrase de sub dărâmături au fost spitalizate la terapie intensivă.
O cameră de supraveghere a înregistrat impresionanta scenă, survenită cu puţin timp înainte de orele locale 17:00 (14:00 GMT), pe o stradă animată din centrul oraşului Malatya: un mic imobil se prăbuşeşte brusc, degajând un imens nor de praf. O maşină staţionată în faţa clădirii demarează în trombă, în tip ce trecători aleargă spre clădire pentru a veni în ajutorul celor prinşi sub dărâmături.
Peste 260 de membri ai echipelor de intervenţie au fost trimişi la faţa locului, potrivit Agenţiei guvernamentale pentru gestionarea catastrofelor naturale (AFAD), iar imobilul era luminat până noaptea târziu pentru a permite continuarea operaţiunilor.
Guvernatorul provinciei Malatya a afirmat că blocul s-a prăbuşit din cauza acestor lucrări.
Patru persoane - proprietarul imobilului şi trei persoane ce au efectuat lucrările - au fost arestate, a anunţat marţi seara biroul procurorului din Malatya, într-un comunicat.
Malatya este un oraş de 450.000 de locuitori, situat la 500 de kilometri la est de capitala turcă Ankara. Imobilul, situat în centrul oraşului, avea un etaj, iar la parter erau diverse magazine, printre care un restaurant şi o cafenea.