Un incendiu de proporţii a izbucnit într-un orăşel din statul New Jersey: Cel puţin 20 de centre comerciale, distruse
Un incendiu de proporţii a izbucnit în oraşelul Seaside Park, din statul american New Jersey, răvăşit în urmă cu un an de uraganul Sandy. Flăcările au izbuncit la o cafenea şi s-au extins cu repeziciune şi au cuprins şi câteva clădiri dintr-o localitate din apropiere.
Autorităţile au anunţat că cel puţin 20 de centre comerciale au fost distruse în urma incendiului. Iar guvernatorul statului New Jersey a declarat că daunele sunt extrem de mari.
"După toate eforturile şi resursele depuse de localnici pentru a reconstrui oraşele Seaside Park şi Seaside Heights, îmi pare de neconceput ceea ce s-a întâmplat aici. Nu pot decât să-mi imaginez ce simt cetăţenii şi proprietarii magazinelor. Sunt alături de voi", a menţionat guvernatorul statului New Jersey.
Flăcările au izbucnit noaptea şi s-au extins rapid din cauza rafalelor puternice de vânt. Mai multe drumuri locale au fost blocate preţ de cinci ore, timp în care mai bine de 400 de pompieri au luptat pentru a stinge focul. Câţiva pompieri au fost răniţi.
Cauzele producerii incendiului nu sunt cunoscute, deocamdată, însă autorităţile au pornit o anchetă în acest sens. În luna octombrie a anului trecut, statele New York şi New Jersey au fost lovite de uraganul Sandy, care a provocat pagube de peste 60 de miliarde de dolari.
- Un incendiu de proporţii a izbucnit la una dintre cele mai mari rafinării de petrol din Venezuela (VIDEO)
- Incendiile de pădure fac ravagii în SUA. Cel puţin trei case au fost deja distruse
- Un puternic incendiu de pădure a izbucnit în oraşul american Ketchum. Peste 600 de persoane au fost evacuate (VIDEO)