Un infractor deosebit de periculos a încercat să evadeze în timp ce era escortat la penitenciarul din Bălţi
Un infractor deosebit de periculos a încercat să evadeze din penitenciarul numărul 11 din Bălţi. Incidentul a avut loc astăzi dimineaţă, în momentul în care acesta era escortat. Învinuitul ar fi profitat de neatenţia poliţiştilor care îl etapau şi a încercat să de-a bir cu fugiţii.
Individul a fost imobilizat de către un procuror, care se afla în apropiere şi ar fi observat la timp tentativa.
În urma reţinerii, acuzatorul a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit o fractură la deget.
Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă sub aspectul tentativei de evadare a învinuitului, concomitent, urmînd a fi dată o apreciere şi acţiunilor poliţiştilor care-l escortau.
De notat că individul care ar fi încercat să fugă din penitenciar, a fost învinut pentru violul, atacul tîlhăresc şi omorul intenţionat, săvârşit cu o deosebită cruzime, asupra unei minore din Ungheni.
Actualitate