Un inspector fiscal din Cahul a fost reţinut în timp ce lua mită de la un agent economic
Un inspector fiscal din Cahul a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Bărbatul este bănuit de extorcarea a 1.000 de lei de la un agent economic.
Potrivit denunţătorului, funcţionarul i-ar fi cerut banii pentru a nu documenta încălcările depistate în cadrul unui control fiscal.
Inspectorul fiscal a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.000 de lei de la agentul economic. Banii au fost predaţi benevol la solicitarea ofiţerilor de urmărire penală.
De asemenea, ofiţerii anticorupţie examinează şi complicitatea unui alt inspector fiscal în acest caz, dar şi presupusa implicare a şefului Direcţiei Control fiscal al Inspectoratului Fiscal Cahul în comiterea unor infracţiuni de corupţie.
Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o urmărire penală. Dacă va fi găsit vinovat, inspectorul riscă până la 7 ani de închisoare cu amendă în mărime de până la 60 000 de lei şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
În cadrul cauzei penale este examinată şi complicitatea unui alt inspector fiscal, dar şi presupusa implicare a şefului Direcţiei Control fiscal al Inspectoratului Fiscal Cahul în comiterea unor infracţiuni de corupţie şi conexe acestora.