Un italian a fost păgubit de 600.000 de euro de un grup de români
Un italian a fost păgubit de 600.000 de euro în urma unei înșelăciuni puse la cale de un grup de români. Bărbatul a fost convins să trimită bani pentru cumpărarea și renovarea unei case și a unui teren, scrie libertatea.ro.
Membrii grupului care l-au înțelat pe italian sunt audiați marți la sediul DIICOT Timișoara. Polițiștii au efectuat percheziții la locuințele celor șase membri ai grupului de români. Potrivit Mediafax, una dintre suspecte a cunoscut în Italia un bărbat care intenţiona să facă investiţii în România pentru a obţine profit.
Revenită în ţară, femeia, ajutată de concubinul ei, a creat oreţea, în care a atras alte patru femei, care i-au sprijinit pe cei doi în punerea la cale a înșelăciunii. Italianul a fost convins să investească bani pentru cumpărarea și renovarea unei case din Arad care, de fapt, nu exista. Se pare că membrii grupului i-ar fi arătat italianului acte false și poze din timpul lucrărilor. De asemenea, aceștia i-au mai prezentat, tot cu imagini și acte false, un teren pe care l-au convins că putea să-l cumpere ieftin și apoi să-l revândă mai scump pentru că prin zonă urma să treacă autostrada.
În perioada martie 2016-decembrie 2017, italianul a virat în conturile românilor peste 600.000 de euro.
- DETALII NOI în cazul celor PATRU grupări criminale, care organizau migraţia ILEGALĂ în Europa (FOTO, VIDEO)
- Anunţ important! Dacă i-ați văzut, anunțați imediat Poliția (FOTO)
- Percheziţii PCCOCS: Trei oameni, reţinuţi pentru păstrarea și comercializarea armelor și munițiilor. Vindeau şi droguri
- Un italian a fost ELIBERAT din prizonieratul Al-Qaida după 3 ani de deţinere