Un joc macabru de pe Whatsapp: cazul adolescentului francez care s-a sinucis după participarea la "MOMO CHALLENGE"
O anchetă a fost iniţiată în Franţa, după ce un tânăr de 14 ani s-a sinucis. Sursele judiciare au informat că acesta a luat parte la "MOMO CHALLENGE", un joc în care participanţii sunt incitaţi să comită acte periculoase pentru viaţă.
Băiatul a fost găsit sâmbăta trecut fără suflare la domiciuliu părinţilor săi, într-o comună din vecinătatea oraşului Rennes. Acesta a murit în urma spânzurării cu o centură de kimono, deşi avea de realizat în perspectivă "multe proiecte", a mărturisit apropiaţii tânărului.
"Ancheta continuă pentru a determina circumstanţele sinuciderii şi eventuala infracţiune de incitare la suicid a minorilor de sub 15 ani", a declarat pentru AFP, Nicolas Jacquet, procurorul din Rennes.
Părinţii băiatului afirmă că acesta a fost victima unui joc, accesibil pe mesageria "Whatsapp". Aceasta ar fi provocat moartea tânărului, prin provocări care anterior i-au lăsat victimei urme pe corp, precum "laceraţii şi vânătăi". Familia a dorit atenţioneze alţi părinţi despre pericolele virtuale, care pun tinerii în grupul de risc cu ajutorul presiunii psiho-emoţionale
"În caz de nerealizare a acestora, victimele sunt ameninţate că datele lor personale şi fotografii, în prealabil piratate, vor deveni publice, sau sunt chiar ameninţate cu moartea", a spus secretarului pentru educaţie în Franţa, Gabriel Attal.
Publika.md aminteşte că atât un joc similar, "Blue Whale Challenge" a bântuit Europa şi Rusia în primăvara anului 2017. Tinerii care participau la el, aveau 50 de zile la dispoziţie, pentru a realiza provocările, iar finalitatea jocului era suicidul.