Un judecător din Orhei, riscă DOSAR PENAL. Acuzațiile care i se aduc magistratului
Magistratul din Orhei Vasile Negruţa ar putea fi cercetat penal. Consiliului Superior al Magistraturii şi-a dat acordul pentru iniţierea urmăririi penale, după o solicitare în acest sens a procurorului general. Judecătorul este bănuit de fals în acte publice şi de pronunţarea unei hotărâri ilegale.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, un agent economic a contestat în intanţa de judecată iniţierea pe numele său a unui dosar penal. În şedinţa de judecată, magistratul Vasile Negruţa a respins plângerea companiei. Peste trei luni, acesta a emis decizia motivată, prin care procurorul era obligat să claseze dosarul penal.
"Această ședință a fost înregistrată, poate fi dovedită prin înregistrările audio. Noi credem că actele au fost falsificate. Deoarece, oficial a fost enunțată o altă decizie. Judecătorul a pronunțat o hotărâre ilegală și a trimis-o spre executar", a declarat procurorul general, Corneliu Gurin.
Magistratul pretinde că a acţionat legal.
"Nu poate fi dovedit, am argumentele mele. Sunt sigur că am procedat legal. Nu am emis o decizie ilegală și am dovezi. Le voi arăta, doar că altă dată", a spus magistratul din Orhei, Vasile Negruța.
Dacă vinovăţia magistratului va fi demonstrată, el riscă până la zece ani de închisoare.