Un judecător și-a cerut iubita de soție într-un mod neobișnuit. Răspunsul femeii a șocat lumea întreagă
Un procuror din statul american Florida, în vârstă de 28 de ani a înscenat o ședință de judecată, în cadrul căreia a cerut-o de soție pe o avocată, care anterior i-a fost colegă.
Acuzatorul Brandon Dinetz și-a cunoscut aleasa inimii - Jennifer Lettman, în 2016, când ambii lucrau în procuratura Palm Beach. Cei doi s-au angajat într-o relație amoroasă, dar mai târziu tânăra și-a schimbat locul de muncă, angajându-se într-o mică firmă de avocatură specializată în procese civile.
Procurorul a pregătit cinci luni momentul cererii în căsătorie. Acesta s-a înțeles cu judecătorul de la o instanță districtuală să înseceneze audieri pe marginea unui pretins caz de conducere în stare de ebrietate.
Rolul pârâtului și cel al avocatului au fost jucate de prietenii viitorului mire.
Procurorul și-a convins viitoarea soție să participle la audieri sub pretextul de a asculta și a evalua pledoaria lui către jurați. Apărătoarea nu a bănuit nimic, deoarece astfel de proceduri erau practicate.
Femeia și-a dat seama de ce urmează să se întâmple atunci când judecătorul a deschis ședința și a invitat în sală 17 jurați – aceștia erau rude apropiate și prieteni de-ai cuplului, scrie bizlaw.md
Când și-a văzut viitorul socru și sora, avocata a izbucnit în plâns și i-a spus ”da” procurorului, care a îngenuncheat în fața ei.
”Domnule Dinetz vă condamn la detenție pe viață” a spus în cele din urmă judecătoarea, sub amuzamentul celor prezenți în sală.
Procurorul i-a dăruit avocatei un inel cu diamant, care aparținea bunicii sale.