Un jurnalist britanic a filmat un documentar despre Penitenciarul nr.17 din Rezina: Serialul este disponibil pe Netflix
Netflix a dedicat un întreg episod Penitenciarului nr.17 din Rezina, în seria documentară „World's Toughest Prisons”, despre cele mai dure puşcării din lume. Realizatorul serialului, Raphael Rowe, vorbeşte despre condiţiile în care sunt ţinuţi condamnaţii în acest penitenciar de maximă securitate, în care își ispăşesc pedeapsa peste 100 de bărbaţi condamnaţi pe viață. Vă atenţionăm că urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.
„Pe malurile râului Nistru, în Moldova, se află închisoarea Rezina, penitenciarul numărul 17, veche închisoare sovietică de maximă siguranţă aflată în ruină. Mediul începe să mă sufoce. Inima îmi bate într-una. Ea adăposteşte cei mai periculoşi infractori ai Moldovei”.
Raphael Rowe este un jurnalist britanic, condamnat la începutul anilor '90 pentru o crimă pe care nu a comis-o.
„Mi-a luat 12 ani să-mi dovedesc nevinovăția. Acum călătoresc prin lume ca să descopăr cum e viața în unele dintre cele mai dure închisori ale lumii”.
Rowe a pus la punct un format pentru acest documentar. A mers în mai multe închisori, a discutat cu cei încarceraţi şi cu personalul puşcăriilor care, nu de puţine ori, i-a ascuns realităţile cotidiene. În cel mai recent episod al documentarului, el vizitează Penitenciarul nr.17 din Rezina, unde a împărţit o celulă minusculă cu doi criminali condamnaţi pe viață.
„Fost stat sovietic, Moldova e cea mai săracă țară din Europa. Statul e dur cu infractorii. Pedepsele cu închisoare sunt, în mod uluitor, de șapte ori mai mari decât media europeană”.
În film, cei doi condamnaţi vorbesc despre condițiile din celulele lor și mărturisesc cum au ajuns în închisoare. Maxim a participat la un jaf armat în care un poliţist a fost ucis. Spre deosebire de colegul său de celulă, Maxim susţine că este nevinovat, dar a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru omor.
„O să încercăm să te ghidăm. - Tu eşti aici de cât timp? - Din 2005. - Deci eşti în închisoare de 16 ani? - Da. El e de mai mult timp aici. De vreo 17 ani”.
„Am omorât o femeie şi nepoata. Eu le aram, le aduceam lemne, le ajutam. Problema în tot asta a fost beţia. Eu până azi nu îmi pot explica cum s-a întâmplat. Tot am avut, înţelegi? Băutura duce la cele mai mari prostii care pot fi comise pe pământ”.
În celula în care a trăit Raphael Rowe alături de cei doi deținuți se află un laptop, un fierbător electric, un frigider, un TV vechi și multe cărți. Maxim susţine că toate au fost obţinute datorită mai multor scrisori către administraţia închisorii.
„ - Acesta e televizorul meu. Am cărţi. - Acestea sunt actele cazului sau cele de studii? - Studii, caz, despre serviciu, scrisorile noastre pentru preşedinte, pentru prim-ministru, alţi miniştri. - Care susţin îmbunătăţirea condiţiilor? - Da”.
Maxim, dar şi alţi puşcăriaşi, au înaintat şi cereri pentru a obţine dreptul de a se afla afară cel puţin o oră pe zi pentru a vedea soarele şi a atinge iarba. Pentru a nu ajunge victime ale bandelor din închisori, autorităţile au decis ca bărbaţii să rămână izolaţi.
„Când am făcut o cerere în care am scris că nu vrem să fim în acest grup şi am cerut ajutor, directorul închisorii a făcut un lucru. Ne-a separat. Nu pe ei, dar pe noi pentru siguranţă şi protecţie. Iar acum îi întrebăm de ce nu putem ieşi să jucăm fotbal, volei şi alte lucruri. Mi-a zis că nu ne poate proteja acolo”.
Realizatorul serialului susţine că Moldova are una dintre cele mai draconice sentințe din lume și nu a eliberat niciodată pe cineva care a fost condamnat pe viață.
„Au trecut ani. Nimeni nu lucrează cu mine să vadă dacă eu m-am schimbat. Pur şi simplu, m-au aruncat în penitenciar şi gata”.
„Întrebarea este care de fapt e scopul pedepsei finale: e pur şi simplu ca omul să moară în penitenciar? Foarte straniu”.
La finalul călătoriei sale prezentatorul a punctat că pușcăria din Rezina e un loc dur, dărăpănat, apăsător și claustrofob.
„Mulţi de aici ispăşesc pedepse lungi, fiind o experienţă dură în închisoare. Codul penal o înăspreşte pentru mulţi de aici, care, conform legii actuale, s-ar putea să nu mai vadă lumea exterioară”.
Am încercat să luăm legătura cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a comenta informaţiile şi detaliile despre condiţiile de viaţă din penitenciarul de la Rezina care apar în documentar. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Artur Istrati, nu a fost de găsit la telefon.
Contactat de postul nostru de televiziune, directorul penitenciarului 17 de la Rezina, Veaceslav Dascăl, a declarat că nu era în funcţie în momentul filmărilor, dar va încerca să ofere un comentariu după vizionarea documentarului.