Un laborator pentru fabricarea de armament chimic, descoperit la periferia Damascului
Un laborator pentru fabricarea de armament chimic a fost descoperit în zona Ghuta de Est, o suburbie a Damascului aflată sub controlul insurgenţilor, anunţă armata siriană.
Potrivit armatei siriene, militanţii insurgenţi din Ghuta de Est pregăteau un atac chimic pentru a-l atribui Administraţiei Bashar al-Assad.
Un laborator clandestin pentru producerea de armament chimic a fost descoperit în zona Aftris, situată în suburbia Ghuta de Est, a afirmat colonelul sirian Feruz Ibrahim, scrie Mediafax.ro.
"Suspectăm că acest tip de armament este produs pentru a fi utilizat şi pentru a fi acuzate în mod fals trupele guvernamentale că au folosit arme chimice", a spus Feruz Ibrahim, citat de agenţia de presă rusă Sputnik.
În Siria au avut loc o serie de atacuri cu arme chimice care au fost atribuite regimului Bashar al-Assad, care a negat orice implicare.
Armata siriană, susţinută de Iran şi de mişcarea şiită Hezbollah, asediază Ghuta de Est, o zonă aflată sub controlul insurgenţilor care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.