Un locuitor din Bender, învinuit de organizarea unui OMOR LA COMANDĂ, pe banca acuzaţilor
Cauza penală de învinuire a unui locuitor din Bender, de organizarea unui omor la comandă, a fost trimisă în instanța de judecată.
Potrivit procurorilor, în 2009, învinuitul a comandat omorul fostului partener de afaceri, cu scopul preluării unor acțiuni de la o întreprindere pe care anterior o gestionau împreună. Ca urmare, executorii, în momentul în care victima s-a apropiat de casă cu automobilul personal, au efectuat şapte împușcături în direcția acestuia.
Totuși, fiind rănit,bărbatul a părăsit automobilul și a fugit. Făptașii, însă, l-au ajuns din urmă și i-au aplicat o lovitură cu un cuțit în regiunea inimii, ceea ce a provocat decesul victimei, la locul faptei.
Dacă va fi găsit vinovat, acuzatul riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detențiunea pe viață.
- Dosarul TRIPLULUI OMOR de la Mereşeni, trimis în instanţă. Inculpatul a povestit cum s-a întâmplat totul. FILMUL TRAGEDIEI
- Un angajat din cadrul Direcției Antidrog al INI, în instanţa de judecată. Câţi BANI a cerut de la un figurant într-un dosar penal
- Munteanu îl acuză pe Năstase că a încălcat Codul Electoral şi contestă în instanță pliantele candidatului Blocului ACUM (DOC)