Un marinar lituanian căzut peste bordul unei nave de aprovizionare a fost salvat după ce a petrecut 14 ore în apele oceanului Pacific, între Noua Zeelandă şi insula Pitcairn. Bărbatul, care are 52 de ani, este inginer-șef pe navă. El nu purta vestă de salvare și a reușit să se salveze înotând mai mulți kilometri spre un punct negru pe care l-a văzut în zare.
S-a dovedit a fi o geamandură de pescuit, de care s-a agăţat şi care i-a salvat viaţa. După șase ore, echipajul navei a observat lipsa acestuia şi s-a întors să îl caute. După alte 8 ore de căutări, marinarul a fost găsit.