UN MECI MARE PE UN STADION MIC. Real şi Atletico se vor confrunta astăzi la Tallinn
Embed:
Ore numărate până la cel mai aşteptat meci de fotbal al lunii august, Real-Atletico. Cele două rivale din Madrid se vor confrunta pentru Supercupa Europei la Tallinn, pe stadionul Lillekulla, care are capacitatea de doar 15 mii de locuri.
Realul, care are în palmares 4 Supercupe ale Europei, vizează al cincilea trofeu pentru a egala recordul deţinut de FC Barcelona şi AC Milan. Fotbaliştii Realului afirmă că sunt motivați și decişi să învingă.
"De fiecare dată când joci într-o finală, înseamnă că ai făcut lucrurile așa cum trebuie. Am câștigat de trei ori la rând Ligii Campionilor, iar acum avem şansa să confirmăm statutul nostru de campioni. Vrem să începem sezonul cu un nou trofeu câştigat şi suntem decișii să egalăm un nou record", a declarat Sergio Ramos, căpitan Real Madrid.
Atletico a jucat de două ori în Supercupa Europei şi de fiecare dată a câştigat trofeul. 2-0 cu Internazionale Milano în 2010 și 4-1 cu Chelsea londra în 2012. "Los Colchoneros" vor să reuşească performanţa şi a treia oară, chiar dacă în faţa vor avea un adversar redutabil precum Real.
"Este foarte interesant sa fii aici şi să joci într-un asemenea meci. Nu prea contează ce adversar avem, dar atunci când jucăm cu Realul este ceva special. Este o altă finală pentru noi şi vom da tot ce putem ca să luăm trofeul acasă", a spus Koke, mijlocaş Atletico Madrid.
Realul nu va putea conta în partida de azi pe noul portar Thibaut Courtois. Belgianul transferat de la Chelsea Londra încă nu are drept de joc.
Supercupa Europei a fost înfiinţată în urma unei idei a jurnalistului olandez Anton Witkamp, iar acum a ajuns la cea de-a 43-a ediţie.
Partida din această seară dintre Real și Atletico va începe la ora 22:00 şi va fi arbitrată de polonezul Szymon Marciniak.
Meciul pentru Supercupa Europei va putea fi urmărit în transmisiune directă la CANAL 3.