Un medic din Kîrgîstan străbate zilnic 20 de kilometri călare pentru a-şi vizita pacienți
Pentru locuitorii unei zone izolate din Kîrgîstan, să vadă la orizont pe cineva venind călare este semn bun. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, este vorba despre o doctoriță care îi vizitează ca să le aline durerile. Este singura formă de îngrijire medicală de care au parte, iar femeia este un adevărat erou local, scrie tvr.ro.
Saltanat Sheisheeva este medic. Este pensionată, dar este singurul ajutor medical pentru mai multe zeci de familii din regiunea Nryn, în estul Kîrgîstanului. Pentru ei, doctorița parcurge zilnic peste 20 de km.
Sheisheeva vizitează aproape în fiecare zi 20 de copii, dar îi consultă cu regularitate și pe toți bătrânii. Este singura care le vine în ajutor în cazul unei urgențe.
De cele mai multe ori călare, la nevoie pe jos sau când din întâmplare mai trece cineva pe acolo face autostopul, Saltanat Sheisheeva promite să-i ajute pe acești oameni cât o vor ține puterile.
Speră, totuși, să mai găsească un cadru medical care să o ajute cu aceste vizite lungi și anevoioase.