Un membru violent al grupării Antifa agresează o echipă de jurnalişti (VIDEO)
Tensiune în centrul Capitalei. Pe Internet a apărut un clip video în care se arată cum un membru al Antifa, Alexandru Roşco, înconjurat de mai mulţi colegi, agresează jurnaliştii care au venit să filmeze protestul organizaţiei.
"Membrii Antifa sunt agresivi, aruncă cu fumigene în polițiști și agresează jurnaliștii", este comentariul autorului postării.
Mai mult, un amic al lui Alexandru Roşco, care face parte din aceeaşi organizaţie, a fost surprins în timp ce postează şi distribuie mesaje agresive pe reţelele sociale.
PUBLIKA.MD reaminteşte că liderul partiului "Casa Noastră - Moldova" şi al ANTIFA, Grigore Petrenco, a aruncat cu fumigene în poliţişti în cadrul unor proteste pe care Judecătoria Buiucani le-a declarat ilegale. Avocaţii lui Petrenco au declarat că vor contesta decizia primei instanţe la Curtea de Apel Chişinău.