Un microbuz s-a răsturnat pe un drum din nordul țării. Două persoane, transportate la spital (FOTO)
Un grav accident rutier s-a produs în nordul țării. Trei unități de transport au intrat în coliziune în această dimineață, în jurul orei 09:00, pe drumul de ocolire în apropierea localității Ocolina din raionul Soroca.
Potrivit ofițerului de presă al IP Soroca, Svetlana Talpă, din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit că pe marginea carosabilului staționa un camion betonieră, antrenat în pentru efectuarea lucrărilor tehnice.
Din cauza vizibilității reduse, provocate de ceață, un microbuz și-a redus viteza de deplasare, însă a fost accidentat din spate de un alt camion, condus de un bărbat de 41 ani, cetățean al Ucrainei.
Prin urmare, microbuzul, fiind proiectat în spatele betonierei, s-a răsturnat.
În rezultatul impactului, conducătorul microbuzului, de 54 de ani, și un bărbat de 38 de ani aflat lângă betonieră, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.
Pe caz a fost inițiată o anchetă. Toate circumstanțele producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de anchetatori.