Un milionar s-a enervat și și-a retras banii de la bancă, după ce s-a certat cu angajații pentru că nu purta mască
Un milionar chinez s-a enervat și și-a retras de la bancă economiile, cerându-le funcționarilor agenției din Shanghai să-i numere manual banii, după ce a avut un conflict cu agenții de securitate.
Bărbatul, cunoscut doar cu numele „Sunwear”, un influencer chinez, a scris pe rețeaua socială Weibo că a retras 5 milioane de yuani, echivalentul a 783.000 de dolari, de la Bank of Shanghai, pentru că nu ar fi fost tratat corespunzător. El a spus că agenții de securitate au avut față de el o „atitudine îngrozitoare”, potrivit Insider, citează digi24.ro.
Sunwear a explicat că a scos de la bancă maximul pe care îl putea retrage într-o zi, precizând că intenționează să scoată și restul de „zeci de milioane” ale sale, bani pe care îi va depune la alte bănci. Povestea s-a petrecut în a doua jumătate a lunii octombrie, dar nu se știe dacă și-a respectat promisiunea și a scos și restul banilor.
El a mai scris că a cerut băncii să-i numere manual banii, ca toată povestea să nu fie uitată prea curând. A fost nevoie de mai mulți casieri și de mai bine de două ore pentru numărarea banilor.
Banca spune că retragerea masivă a fost decisă după ce clientul în cauză a avut o dispută cu agenții de securitate din cauza nerespectării protocoalelor anti-Covid. Potrivit unui comunicat al băncii, preluat de publicația chineză The Paper, Sunwear nu purta mască atunci când a intrat în agenție, iar un paznic i-a atras atenția asupra acestui aspect, după care a izbucnit conflictul.
Într-o postare ulterioară pe Weibo, Sunwear a spus că a uitat să-și ia masca și a cerut una în bancă sau să i se indice un magazin de unde poate să-și cumpere una. El a subliniat că nu a refuzat să poarte mască și că nu nesocotește regulile anti-COVID, ci pur și simplu a fost vorba de o întâmplare nefericită
Imaginile cu teancurile uriașe de bancnote și gențile pline cu economiile milionarului au devenit virale pe rețelele sociale.