Un minor din Şoldăneşti, prins în flagrant. EXPLICAŢIILE aduse de infractor oamenilor legii
Un băiat de 12 ani din oraşul Şoldăneşti a fost reținut de Poliție pentru că fura bani şi documente din automobile, potrivit impulstv.com.
Minorul a ajauns pe mâna oamenilor legii, după ce un locuitor al oraşului la prins în flagrant. Acum câteva zile, un angajat al Î.M "Regia Apă Şoldăneşti" a observat că îi lipsesc actele pe care le-a lăsat în maşină. Bărbatul a povestit că şi-a găsit documentele la o gunoişte din imediata apropiere.
Infractorul a fost identificat peste câteva zile, când a fost surprins scotocind într-un alt automobil. Proprietarul a alertat oamenii legii, care au venit la faţa locului.
Băiatul a explicat poliţiştilor că el căuta bani pentru a-şi cumpăra o pâine.
Poliţia documentează cazul. Întrucât minorul nu a atins vârsta de 16 ani, conform legislaţiei în vigoare, pentru acţiunile lui vor răspunde părinţii.
Conform informaţiilor oferite de Inspectoratul de poliţie Şoldăneşti, pentru ilegalităţile comise de copiii lor, în 2015 au fost sancţionaţi mai mult de 200 de părinţi. În total, aceştia au achitat amenzi în sumă de peste 70 mii de lei.