Un minor riscă trei ani de pușcărie pentru că a furat automobilul prietenului său (VIDEO)
Un băiat în vârstă de 17 ani originar din raionul Ialoveni a fost reținut după ce a furat un automobil în valoare de 80 de mii de lei, din sectorul Ciocana al Capitalei.
Furtul s-a produs pe data de 8 octombrie, în curtea unui bloc de locuit de pe strada Maria Drăgan.
Polițiștii au stabilit că suspectul era cunoscut cu victima. Astfel, cu o zi înainte, bănuitul suspectul a venit în ospeție la proprietarul mașinii, după care, profitând de faptul că tânărul a mers la culcare, i-a sustras cheile de la automobil și a furat automobilul.
La scurt timp, făptașul a fost reținut și și-a recunoscut vina, comunicând că a luat automobilul pentru a se plimba. Automobilul urmează a fi întors proprietarului.
Minorul riscă amendă în mărime de la 29 000 până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 până la 3 ani.