Încă din cele mai vechi timpuri, teiul este recunoscut pentru calităţile sale terapeutice extraordinare iar mirosul emanat de florile de tei este încântător, acesta resimţindu-se din plin spre sfârşit de primăvară.

Popoarele teutonice considerau acest arbore sacru iar celţii îl priveau ca pe un simbol al altruismului deoarece se credea că sub influenţa miresmei sale îmbătătoare oamenii spun doar adevărul. De unde şi ritualul din timpurile medievale, când îndrăgostiţii îşi jurau iubire eternă la umbra unui tei înflorit, potrivit csid.ro.

Să revenim în vremurile noastre, când acest splendid arbore semeţ ne învăluie cu parfumul lui seducător în tumultul vieţii agitate de oraş şi să descoperim de ce sunt florile de tei atât de apreciate.

În primul rând, trebuie să ştiţi că florile de tei şi ceaiul obţinut din acestea au numeroase virtuţi terapeutice care pot ajuta la ameliorarea a numeroase probleme de sănătate.

Florile de tei au în compoziţie un anumit tip de zahăr (care deosebeşte acest ceai de restul prin dulceaţa sa naturală), acid galic şi catecol, precum şi ulei esenţial numit farnesol, care conferă plantelor proprietăţi neurosedative şi antispastice, reducând inflamaţiile de la nivelul aparatului respirator şi fiind astfel de mare ajutor celor care suferă de viroze sau răceli.

Datorită substanţelor active din plantă, ceaiul de tei este folosit ca sedativ uşor şi este recomandat să fie băut cu 30 de minute înainte de culcare, în special în cazul persoanelor care se confruntă cu tulburări de somn şi stări de nervozitate şi anxietate.

De asemenea, ceaiul de tei ajută la ameliorarea migrenelor şi promovează o digestie sănătoasă, atunci când este asociat cu ceaiul de muşeţel sau de mentă, tratează constipaţia şi diareea şi previne deterioarea celulară, graţie flavonoidelor cu rol de protecţie împotriva radicalilor liberi, care sunt principalii factori în apariţia bolilor grave.

Ceaiul de tei amestecat cu bicarbonat de sodiu este folosit şi la gargară, pentru tratamentul inflamaţiilor amigdalelor şi în caz de tuse convulsivă.

În cosmetică, florile de tei sunt folosite în combinaţie cu florile de albăstrele pentrucomprese împotriva cearcănelor şi ca remediu pentru ochii obosiţi şi umflaţi. În plus, florile de tei măcinate amestecate cu lapte şi ovăz constituie o excelentă mască de faţă cu proprietăţi de revigorare şi hidratare a tenului tern, palid, lipsit de strălucire.

Ceaiul de tei este indicat şi în curele de slăbire deoarece are efect diuretic şi ajută la eliminarea retenţiei de apă din organism, creşte uşor temperatura corpului şi ne ajută să transpirăm mai mult, scăpându-ne în acest mod de toxinele din corp.

Pentru persoanele care se confruntă cu afecţiuni renale, ceaiul de tei este de asemenea indicat pentru că are proprietatea de a trata incontinenţa şi previne formarea pietrelor la rinichi.

Din nectarul florilor arborelui de tei se poate obţine mierea, a cărei culoare poate varia de la galben deschis la portocaliu închis şi care areun miros dulce lemnos, uşor de recunoscut. Acest tip de miere este considerată una dintre cele mai bune deoarece este foarte bogată în vitamina B, aminoacizi şi antioxidanţi.

Printre proprietăţile curative ale mierii de tei se numără cele antiseptice şi antiinflamatorii, care fac din acest aliment un tratament naturist eficient în caz de răceală, gripă, tuse şi crampe abdominale.

Deşi teiul prezintă atât de multe beneficii, această plantă destinată relaxării nu este recomandată tuturor persoanelor, mai ales celor care urmează un tratament medicamentos. Înainte de a consuma ceai de tei pentru beneficiile sale, orice persoană trebuie să consulte medicul, care îi va prezenta toate avantajele dar şi dezavantajele acestei terapii cu flori de tei.

Printre persoanele care nu trebuie să consume ceai se numără gravidele (în special în ultimul trimestru de sarcină, pentru că substanţele din tei subţiază sângele şi creşte riscul de hemoragie postpartum), pacienţii cu anemie (împiedică absorbţia de fier), cardiacii (poate accelera ritmul cardiac) şi şoferii (teiul poate produce ameţeală şi stare de somnolenţă).