Un moldovean a devenit, pentru prima dată, cel mai bun jucător al clubului rus "Ce? Unde? Când?"
Un cetăţean al Republicii Moldova a devenit, pentru prima dată, cel mai bun jucător al clubului rus de elită "Ce? Unde? Când?". Este vorba despre Grigorii Alhazov în vârstă de 24 de ani.
Potrivit site-ului free-time, la 26 martie s-a dat startul sezonului de primăvară a jocului rus intelectual "CUC 2011". Anume atunci, a fost desemnat şi cel mai bun jucător al serii, fiind reprezentantul Moldovei, Grigorii Alhazov. Acesta a a jucat în echipa lui Ales Muhin.
"Este cel de-al doilea caz, când un moldovean participă la jocul clubului rus de elită. Şi este pentru prima dată când obţinem un astfel de rezultat remarcabil. Primul moldovean care a participat în cadrul acestui joc a fost Vitalie Chirilov acum 10 ani", declară membrul Clubului de Jocuri Intelectuale din Moldova, Eugen Zolotco.
Preşedintele Clubului, Alexandru Fala susţine însă că acesta este un caz unic pentru Moldova şi că "este o victorie pentru toată ţara de care trebuie să fim mândri".
Menţionăm că Grigorii Alhazov s-a născut şi a studiat la Chişinău. El lucrează în prezent ca manager în cadrul unei companiei din Moldova ce se ocupă de elaborarea unor programe de calculator. Grigore a fost implicat în mai multe turnee intelectuale de genul "Ce?Unde?Când?" şi de asemenea, a participat la o emisiune similară din Ucraina.