Un moldovean a ucis doi ucraineni în Cehia, a ascuns cadavrele şi a revenit în ţară
Condamnat la 13 ani de închisoare pentru omor. Este vorba despre un moldovean, în vârstă de 34 de ani, care în 2009 a ucis doi ucraineni aflaţi la muncă în Cehia. Potrivit procurorilor, după o ceartă, moldoveanul i-ar fi bătut pe cei doi colegi de şantier, care, ulterior, au decedat din cauza rănilor.
Bărbatul a ascuns cadavrele în odaia unui cămin muncitoresc şi a revenit în ţară. Victimele au fost găsite abia peste 12 zile. Cazul a fost preluat de Procuratura Generală din Moldova în ianuarie 2011, la cererea autorităţilor din Cehia. Inculpatul a declarat în timpul audierilor că nu a vrut să-şi omoare colegii, ci doar să-i pedepsească pentru că ar fi fumat marijuana.
Anterior, alţi doi moldoveni suspectaţi de comiterea crimei au fost cercetaţi, dar din lipsă de probe au fost scoşi de sub urmărire penală.