Un moldovean, amendat pentru încălcarea regulilor de aflare în zona de frontieră. Avea la el o armă de vânătoare
Conform legislației în vigoare, vânătoarea de-a lungul frontierei de stat pe timp de noapte și pe o adâncime de 1.000 metri de la linia frontierei de stat către interior, precum și fără înștiințarea Poliției de Frontieră, este interzisă.
Reguli de care un moldovean nu a ținut cont, iar în rezultat a fost documentat și amendat pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, cu scop de vânătoare.
Ieri, în jurul orei 20:50, pe direcția localității Dancu, angajații Sectorului Poliției de Frontieră "Leușeni 1" au observat, cu ajutorul autospecialei cu sistem integrat de termoviziune, o persoană care se deplasa spre linia de frontieră. La scurt timp, grupa operativă a intervenit, fiind depistat și legitimat un cetățean al Republicii Moldova de 42 ani, din satul Dancu, raionul Hâncești.
Bărbatul avea cu sine o armă de vânătoare, model IJ 58 calibru 16 mm și 2 cartușe. Deși deținea permisul de port armă, acesta nu și-a putut justifica prezența în zonă.
În cazul dat, polițiștii de frontieră au întocmit proces verbal de audiere și constatare a contravenției, în conformitate cu art. 332 (al.1) CC al RM, fiind aplicată amendă în mărime de 20 u.c.
Totodată, au fost sesizați reprezentanții Inspectoratului ecologic de stat Hâncești și cei ai Inspectoratului de poliție Hâncești, pentru a se expune asupra legalității acțiunilor persoanei.