Un moldovean angajat la Comisia Europeană vrea să revină acasă, pentru a schimba ţara
Locuieşte la Bruxelles şi are un serviciu pe care mulţi dintre moldoveni şi l-ar dori. Este vorba despre un moldovean angajat la Comisia Europeană. Chiar dacă în Belgia îl aşteaptă un viitor frumos, vrea să se întoarcă acasă. Şi nu din nostalgie, ci din dorinţa de a schimba Moldova.
La cei 29 de ani, Ivan Ginga lucrează la Directoratul general de cercetare şi inovaţie, din cadrul Comisiei Europene. Este responsabil de programe de finanţare în domeniul ştiinţei. A ajuns în Bruxelles în 2010.
"Încă de pe băncile liceului mereu mă gândeam că vreau să fac studii în medicină. Nu aveam nicio ideea că am să ajung la Bruxelles. În schimb, lucrurile s-au schimbat pe parcursul studiilor. Am făcut studiile la Iaşi", a relatat tânărul.
Ivan spune că nu este simplu să ajungi la Comisia Europeană, din cauza concurenţei acerbe. A reuşit, însă, graţie perseverenţei: "Nu am întâlnit nicio dificultate, în afară de ceea ce priveşte încadrarea pe piaţa muncii, unde am avut câteva dificultăţi. Dificultăţi pe care le are fiecare care vine la Bruxelles. Fiind o concurenţă foarte mare, trebuie să dovedeşti că eşti bun".
Acum, ar vrea să aplice acasă toată experienţa acumulată în Europa. "Vreau să mă întorc acasă, dar nu vreau să mă întorc cu mâinile goale. Vreau să fac ceva pentru ţara mea. Să simt că am contribuit şi eu cu ceva ca cetăţean al Republicii Moldova", a spus Ivan.
Cunoaşte despre aspiraţiile europene ale ţării noastre şi spune că este opţiunea corectă.
"E timpul ca şi R. Moldova să evolueze un pic. Mereu a fost cu un picior spre est şi cu un picior spre vest. Ar trebui să ştim unde vrem să ajungem şi ce vrem, ce vrem noi pentru societatea noastră. Eu cred în Republica Moldova şi în potenţialul ei", a mai adăuggat tânărul.