Un moldovean, dat în urmărire internațională, prins la frontiera de stat. Infracţiunile comise în Italia şi România
Foto: politiadefrontiera.ro
canal tv
Un bărbat cu dublă cetăţenie: română și Republica Moldova, urmărit internaţional, de două ţări, Italia și România, a fost reţinut în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa.
Potrivit poliţiştilor de frontieră români, bărbatul de 25 de ani călătorea ca pasager şi s-a prezentat pentru efectuarea controlului la frontiera de stat.
Astfel, s-a constat că pe numele tânărului erau emise alerte de punere în aplicare a unor mandate de arestare emise de autorităţile din Italia, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt pe teritoriul Italiei, respectiv de către autorităţile din România, deoarece este cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii și siguranței publice.
Cazul este cercetat pentru elucidarea tuturor circumstanţelor.