Un bărbat, de 37 de ani, din raionul Anenii Noi, anunțat în căutare națională și internațională pentru tâlhărie, a fost reținut în Federația Rusă.
Potrivit oamenilor legii, ondividul este suspectat că, în anul 2006, împreună cu altă persoană, ar fi pătruns într-o locuință din Telenești, a atacat și bătut proprietarii și au furat mai multe bunuri. Ulterior, moldoveanul a fost pus sub învinuire, iar după ani de căutări, a fost reținut în Federația Rusă.
Suspectul a fost extrădat pe cale aeriană și a fost predat Inspectoratului de Poliție Telenești.