Un moldovean, rănit în accidentul feroviar din Polonia
Printre victimele tragediei din Polonia, se află şi un cetăţean moldovean, scrie presa poloneză. Ministerul de Externe de la Chişinău nu poate confirma, însă, acest lucru. Asta pentru că bărbatul nu a prezentat niciun act de identitate, atunci când a primit îngrijiri medicale.
Potrivit Ministerului moldovean de Externe, victima, care se presupune că ar fi originară din Republica Moldova, s-a ales doar cu zgârieturi. Bărbatul a primit îngrijiri medicale la un spital local, după care a fost externat.
Ministerul moldovean de Externe nu deţine deocamdată mai multe informaţii despre targedie. Printre persoanele rănite uşor se află mai mulţi ucraineni. De asemenea, la bordul trenurilor se aflau spanioli şi francezi, dar aceştia nu au fost răniţi.
În total, aproximativ 350 de persoane se aflau în cele două trenuri în momentul accidentului, au anunţat responsabili de la Căile Ferate poloneze. Coliziunea a avut loc între un tren care se deplasa pe ruta Varşovia-Cracovia cu unul care mergea de la Przemysl la Varşovia. Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 21.00 (22.00 ora Moldovei).
Autorităţile poloneze au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului, calificat drept cel mai grav din ultimii ani. De asemenea, conducerea Poloniei a decretat două zile de doliu naţional, după ce 16 oameni au murit, iar peste 60 au fost răniţi. Toate cadavrele au fost recuperate dintre fiare, nouă fiind deja identificate.
Social