Un moldovean, REŢINUT în Rusia: Ar fi liderul unei grupări mafiote, specializate în trafic de droguri
Un moldovean a fost reţinut în Rusia pentru trafic de droguri. Bărbatul în vârstă de 31 ani ar fi capul unei grupări criminale care controla livrările de haşiş din Africa de Nord şi de stupefiante sintetice din Europa.
Potrivit forţelor de ordine de la Moscova, moldoveanul a fost monitorizat timp de doi ani. Poliţiştii au stabilit că este vorba despre o reţea complexă, care activa în Moldova, Uniunea Europeană, Ucraina şi Belarus. În urma percheziţiilor au fost confiscate aproximativ 500 de kilograme de substanţe periculoase.
Reprezentanţii Ministerului de Interne de la Moscova mai spun că membrii grupării aveau legături cu structuri criminale din alte ţări.
Pe lângă traficul de droguri, aceştia erau implicaţi în traficul de fiinţe umane, crime la comandă, furt de maşini de lux şi vânzări de arme.