Un mort în urma prăbuşirii unei drone ruseşti asupra unui bloc de apartamente în Odesa
O persoană a murit şi cel puţin alte trei au fost grav rănite vineri seara în oraşul Odesa din sudul Ucrainei, după ce o dronă rusească s-a prăbuşit asupra unui bloc de apartamente, au declarat autorităţile locale, potrivit AFP, citat de Agerpres.ro.
Drona a fost doborâtă de forţele ucrainene, împreună cu alte patru aparate de zbor similare, distruse de asemenea peste noapte în regiunea Odesa, a precizat armata ucraineană.
"Una dintre dronele doborâte s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din Odesa, provocând distrugeri şi un incendiu", conform unui mesaj al Forţelor de Apărare ucrainene pentru sudul ţării, postat pe reţeaua socială Telegram.
"Deşi focul a fost stins rapid, unul dintre apartamente a fost complet distrus", se arată în mesaj.
Proprietarul apartamentului a murit, dar "echipele de salvare au reuşit să-i scoată soţia de sub dărâmături", iar alţi doi locuitori ai unei case din apropiere au fost duşi la spital, unii cu arsuri, au declarat forţele ucrainene.
Într-o postare pe Telegram, guvernatorul regional Oleg Kiper a confirmat că trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost descoperit la faţa locului.
O femeie în vârstă de 72 de ani a fost prinsă "sub dărâmături timp de aproape două ore" şi a suferit arsuri grave şi fracturi, a spus Kiper.
Potrivit guvernatorului, o mamă şi o fiică au fost spitalizate în "stare gravă".
În cursul zilei de vineri, trei persoane au fost ucise după ce o altă dronă rusească s-a prăbuşit asupra unei clădiri industriale, potrivit armatei Kievului, care sâmbătă a intrat în al treilea an de război cu Moscova.