Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital cu piciorul fracturat după ce s-a izbit cu motocicleta într-un automobil.
În urma impactului, șoferul mașinii a rămas nevătămat. Accidentul a avut loc vineri noaptea, în apropierea satului Pogănești, raionul Hâncești. Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu avea permis de conducere, iar motocicleta pe care o conducea era fără plăcuțe de înmatriculare.
Tânărul a fost transportat la spitalul raional Hânceşti unde i-au fost prelevate probe biologice pentru a se stabili dacă era beat. Poliția urmează să investigheze toate circumstanțele cazului.