Un neamţ, numit şef peste banii de salvare a Europei
Germanul Klaus Regling, directorul Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF, instituţie temporară), va prelua conducerea viitorului Mecanism European de Stabilitate (MES), fondul de salvare permanent care urmează să fie înfiinţat în curând, a anunţat marţi un oficial european, potrivit mediafax.ro.
Acest anunţ face parte dintr-un ansamblu de nominalizări decise de miniştrii de Finanţe din zona euro la încheierea unei reuniuni de opt ore la Bruxelles.
Klaus Regling, care conduce FESF, înfiinţat în primăvara lui 2010, după declanşarea crizei greceşti, era favorit, cu atât mai mult cu cât compatriotul său Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe, nu a obţinut preşedinţia Eurogrup.
Premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker a fost reconfirmat, în cadrul aceleiaşi reuniuni, la conducerea forumului miniştrilor de Finanţe din zona euro.