Un nou acord de livrare a gazelor naturale ar putea fi semnat până la sfârşitul lunii martie
Un nou acord de livrare a gazelor naturale ar putea fi semnat până la sfârşitul acestei luni. Premierul Vlad Filat a declarat că negocierile cu Gazprom sunt în derulare şi ar putea fi încheiate până pe 31 martie, când expiră vechiul contract.
Reprezentanţii MoldovaGaz susţin că data exactă a următoarei runde de negocieri va fi stabilită până la sfârştitul acestei săptămâni.
"Negocierile sunt în derulare, urmează ca până la sfârşitul lunii martie să avem un răspuns. Eu nu vorbesc de un răspuns teoretic, ci de un rezultat în urma acestor negocieri. Noi participăm plenar în aceste negocieri şi când se vor finaliza vă vom prezenta rezultatul", a declarat premierul Vlad Filat.
Partea rusă cere Republicii Moldova să renunţe la semnarea pachetului energetic III care prevede un şir de restricţii antimonopol.
În prezent, Republica Moldova importă gaz din Rusia la un preţ de aproximativ 400 de dolari pentru o mie de metri cubi. Moldova are datorii de 300 de milioane de dolari faţă de gigantul rus. Datoria Transnistriei faţă de Gazprom este, însă, şi mai mare.
Numai în primele nouă luni ale anului trecut, datoria regiunii transnistrene faţă de Gazprom a crescut cu peste 460 de milioane de dolari. Nu este primul an când datoria Transnistrie faţă de Gazprom creşte virtiginos.
De exemplu, în 2007 Tiraspolul a acumulat datorii noi în mărime de peste 200 de milioane de dolari, iar în 2009, neplăţile au constituit peste 400 de milioane de dolari. Potrivit aşa-numitei Bănci Republicane transnistrene, datoria totală se ridică la aproape 3 miliarde de dolari.