Un nou an, din nou Apocalipsa: Se vehiculează că în 2012 va veni sfârşitul lumii
2012 este marcat de valul de speculaţii privind o nouă apocalipsă. De-a lungul timpului au apărut mai multe teorii privind sfârşitul lumii - cea legată de calendarul civilizaţiei Maya, teoria inversării polilor sau a ciocnirii Pământului cu o altă planetă.
Cea mai cunoscută profeţie pentru 2012 este cea legată de calendarul civilizaţiei Maya, potrivit căreia sfârşitul lumii va fi pe 21 decembrie 2012, ziua solstiţiului de iarnă. Se mai vehiculează teoria apocalipsei în urma ciocnirii Pământului cu o planetă necunoscută. Doar că istoricii şi astronomii dezmint aceste previziuni.
Potrivit specialiştilor care au studiat calendarul Maya, 21 decembrie este, de fapt, sfârşitul unui anumit ciclu, care s-a repetat de 12 ori de la crearea lumii. Astfel, unii susţin că predicţiile Maya au fost interpretate greşit şi că sfârşitul acestui calendar reprezintă un nou început. O altă teorie despre apocalipsă este legată de o furtună solară, numită Maximul Solar, care ar distruge Pământul.
Specialiştii prezic asemenea fenomene pentru 2013, dar menţionează că acestea nu vor pune în pericol planeta noastră. O altă teorie mediatizată este cea privind sfârşitul lumii din cauza inversării polilor magnetici. Specialiştii de la NASA spun că asemenea fenomene se întâmplă o dată la 200 sau 300 de mii de ani şi este un proces continuu, dar asta nu înseamnă sfârşitul lumii. Mai există predicţia despre erupţia extrem de puternică a unui super-vulcan care va distruge civilizaţia.