Un nou armistiţiu în estul Ucrainei. Ce prevede şi când va intra în vigoare
Kievul recurge la toate posibilitățile pentru a pune capăt ostilităţilor în estul separatist al Ucrainei. Un nou armistiţiu în regiunea Donbas va intra în vigoare săptămâna viitoare. Administraţia prezidenţială a anunţat că "Ziua calmului" va începe în 9 decembrie, după ce Petro Poroşenko a avut o întrevedere cu şefii armatei.
Dacă acordul de încetare a focului va fi respectat, retragerea armamentului greu de pe linia frontului va începe din ziua următoare, adică în 10 decembrie.
Militanţii proruşi au confirmat existenţa noii înţelegeri, iar un document în acest sens urmează a fi semnat în curând.
Precedentul armistiţiu a fost instaurat în estul Ucrainei în urma acordului de la Minsk, din 5 septembrie. Totuşi, acesta nu a fost respectat, în condiţiile în care niciunul dintre punctele prevăzute nu au fost puse în aplicare.