Un nou atac cu bombă risca să se producă în Barcelona. Anchetatorii au găsit 120 de butelii de gaz în locuința teroriștilor
Unul din cei patru suspecţi arestaţi în legătură cu atacurile de săptămâna trecută din Spania a recunoscut că celula teroristă intenţiona să comită un atac cu bombă la bazilica Sagrada Familia din Barcelona, a informat marţi presa spaniolă, relatează miercuri DPA, potrivit Agerpres.
Mohamed Houli Chemlal, în vârstă de 21 de ani, a afirmat că celula formată din 12 membri planificase să comită atacuri cu bombă ce vizau mai multe clădiri din oraşul spaniol renumit pentru arhitectura sa, a scris El Mundo, citând anchetatori.
Planurile teroriştilor au fost împiedicate atunci când în locuinţa din Alcanar în care aceştia fabricau bombe s-a produs o explozie. Anchetatorii au găsit acolo 120 de butelii de gaz pe care teroriştii intenţionau să le folosească pentru a construi bombe artizanale, scrie antena3.ro.
Mohamed Houli Chemlal a fost arestat de poliţie după ce a fost rănit în explozia produsă în locuinţa din Alcanar, la sud-vest de Barcelona, cu o zi înainte de atacul comis cu o furgonetă ce a intrat în mulţime pe bulevardul Las Ramblas din Barcelona în care au fost ucise 14 persoane.
Un judecător din Madrid a decis marţi menţinerea în custodie fără drept de cauţiune a lui Chemlal şi a lui Driss Oukabir, 28 de ani, acuzaţi de terorism şi crimă.
Oukabir a mărturisit că a închiriat camioneta şi un alt vehicul pentru atacul de la Barcelona, însă a susţinut că a crezut că prietenii lui doreau să se mute.
Sahal el Karib, 34 de ani, a fost reţinut pentru încă 72 de ore, în timp ce Mohamed Allaa, 27 de ani, proprietarul maşinii folosite în atacul din oraşul Cambrils, a fost eliberat din lipsă de dovezi. Ambii au negat orice implicare în complot.
- Român suspectat de terorism. Extremistul pregătea un atentat la o bază militară din România
- Atacuri în Egipt. 26 de soldați au fost uciși în urma atentatelor în Peninsula Sinai
- Spania declară RĂZBOI: Un autocar plin cu turiști, atacat în Barcelona
- Cele 2 atentate din Spania, planificate de persoane ce operau din orașul Alcanar: 3 marocani și un spaniol au fost arestați
- După Rusia şi Spania, jihadiştii din Statul Islamic ameninţă Italia