Un nou bilanţ al cutremurului din Pakistan: 327 de oameni au murit, iar alţi 400 au fost răniţi (VIDEO)
Numărul victimelor în urma cutremurului din Pakistan creşte de la o oră la alta. Cele mai recente date arată că 327 oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi aproximativ 400 au fost răniţi. Seismul de 7,7 pe Richter a distrus sute de case. Totodată, autorităţile din provincia Balokistan a anunţat că, în urma cutremurului, în Marea Arabiei, a apărut o nouă insulă.
Chiar dacă zona afectată este una muntoasă şi slab populată, zeci de echipaje de salvatori au ajuns la faţa locului pentru a căuta supravieţuitorii printre tonele de moloz. Pentru lichidarea consecinţelor dezastrului a fost mobilizată şi armata.
Iniţial, Institutul american de geologie anunţa că magintitudinea cutremurului a fost de 7,8 pe Richter, pe care a revizuit-o apoi la 7,4 şi, în cele din urmă, la 7,7. Cutremurul a fost resimţit şi în India, inclusiv în capitala New Delhi.
Totodată, postul pakistanez de televiziune Geo News relatează că noua insulă, apărută în urma seismului, are o înălţime între 6 şi 12 metri şi o lungime de aproximativ 30 de metri. Porţiunea de uscat a apărut la o distanţă de 90 de metri de portul pakistanez Gwadar.